Cine sunt eu?

Copiii între 4 și 6 ani se află într-o etapă esențială a dezvoltării lor: cea a descoperirii identității personale. Majoritatea încep să se observe cu mai multă atenție, să compare ceea ce fac și simt cu ceilalți, să se întrebe: „Cine sunt eu?”, „Ce mă face diferit?”, „De ce îmi place ceva și prietenului meu altceva?”.

Această explorare nu este una teoretică, ci se desfășoară prin joc, curiozitate și imaginație. Jocurile cu oglinzi îi ajută pe copii să își vadă chipul și să înțeleagă expresiile emoționale: „Așa arăt când sunt vesel, așa când sunt trist”. Jocurile cu umbre îi provoacă să se gândească la ceea ce este real și ceea ce este doar reflexie sau proiecție: „Umbra sunt tot eu sau e cineva diferit?”.

Prin alegerea preferințelor („Îmi place înghețata, dar nu îmi place supa”), copiii învață să își exprime gusturile, să își apere opiniile și să accepte că ceilalți pot avea păreri diferite. Aceasta este o lecție timpurie de diversitate și toleranță. Iar atunci când realizează un autoportret, copiii nu doar exersează desenul, ci își construiesc și o imagine simbolică despre sine: cum mă văd eu pe mine, cum vreau să fiu văzut de ceilalți.

Toate aceste experiențe le oferă primele răspunsuri la întrebări fundamentale: „Cine sunt eu?” și „Pot fi altcineva?”. Răspunsurile nu sunt definitive, ci se schimbă și se nuanțează în fiecare zi, însă ceea ce rămâne constant este bucuria de a se descoperi și siguranța că sunt acceptați așa cum sunt.

Pentru părinți, poate fi o ocazie minunată de a-i asculta, de a le valida gândurile și de a le arăta că sunt iubiți cu tot ceea ce înseamnă ei.

2. De ce este importantă tema?

Ajută copilul să își dezvolte încrederea în sine și să devină conștient de unicitatea sa.
Îl învață că este în regulă să fie diferit și să aibă preferințe proprii.
Cultivă limbajul emoțional – copilul poate să spună ce îi place sau nu îi place.
Pune bazele empatiei: înțelegerea faptului că alți copii pot avea alegeri diferite.

3. Ce vă recomandăm?

Lăsați copilul să conducă jocul

1. În activitățile de autocunoaștere, important nu este să existe un „răspuns corect”, ci ca cel mic să își exprime propriile gânduri și trăiri.
2. Dacă el spune „Eu sunt un dragon puternic”, nu îl corectați că „nu există dragoni”, ci întrebați-l: „Și ce poate face dragonul tău?”. Astfel îi validați imaginația și îi oferiți libertatea de a se exprima.

Ascultați fără să corectați

- Copiii învață cel mai mult atunci când se simt ascultați și respectați.
- Dacă la o activitate spune ceva neașteptat, în loc de „Nu e așa!”, încercați cu „Interesant, spune-mi mai multe!”.
- Întrebările deschise – „Cum te-ai simțit atunci?”, „Ce crezi că ar spune umbra ta?” – îl ajută să își dezvolte gândirea critică și emoțională.

Validați diferențele

- Este firesc să existe preferințe diferite. Dacă un copil spune „Nu îmi place broccoli”, reacția „Dar e bun și sănătos” poate să închidă conversația și să îi transmită că gusturile lui nu contează.
- În schimb, un răspuns precum: „Înțeleg. Mie îmi place, dar e normal ca noi doi să simțim diferit” îl ajută să accepte diversitatea și să înțeleagă că gusturile personale sunt valoroase.
- Această validare îl pregătește pentru viața socială, unde va întâlni mereu oameni cu păreri și preferințe diferite.

4. Ce să observați la copil?

Poate să spună cel puțin 2–3 lucruri care îi plac și 1–2 care nu îi plac
Acesta este un pas important în exprimarea identității. Când copilul spune: „Îmi place să alerg”, „Îmi place înghețata”, „Nu îmi place broccoli”, el nu face doar o alegere, ci își afirmă gusturile și personalitatea. Prin acest exercițiu simplu, copilul învață că opinia lui contează și că are dreptul să fie diferit.
Începe să folosească propoziții cu „Eu sunt…”
Exemple: „Eu sunt vesel”, „Eu sunt băiat/fată”, „Eu sunt curajos”. Această formulă arată că începe să își construiască o imagine de sine stabilă – știe cine este și ce poate face. Fiecare „Eu sunt…” spus cu încredere este o cărămidă la temelia stimei de sine.
Observă și diferențe între el și ceilalți
De exemplu: „Mie îmi place ploaia, dar lui nu”. În acest moment copilul începe să descopere diversitatea și să înțeleagă că oamenii nu gândesc și nu simt la fel. Este un început de empatie – abilitatea de a accepta și respecta diferențele. Acasă, părinții pot întări acest lucru spunând: „Da, și mie îmi place ploaia, dar tatălui tău nu. Și e în regulă.”
Are curiozitate față de propria imagine
Copilul se uită cu interes în oglindă, se recunoaște în poze sau spune: „Asta sunt eu când eram mic”. Această curiozitate arată că începe să își construiască memoria autobiografică – legătura dintre „eu cel de acum” și „eu cel de altădată”.
Recunoașterea în imagini este și o formă de validare a propriei existențe: „mă văd, deci sunt important/ă”.

Idei de activități pentru părinți

Povestea de seară „Despre mine”

În loc de o poveste clasică, puteți inventa una în care copilul este eroul principal. Povestea poate începe simplu:

👉 „A fost odată un băiețel/fetiță cu zâmbetul tău care…”

Invitați copilul să completeze povestea: „…care a plecat într-o aventură…”, „…care a descoperit o comoară…”, „…care și-a făcut un prieten nou…”.

Puteți continua povestea împreună cu copilul, lăsându-l să decidă ce face eroul/eroina, cum se simte și cum se termină aventura.

Cum ajută copilul?

Învață să se vadă pe sine ca personaj valoros, cu forțe și calități proprii.
Exersează imaginația și limbajul verbal.
Își exprimă emoțiile și dorințele prin poveste.
Primește mesajul că este unic și important pentru familie.

Variante creative

Povestea poate fi spusă seara, înainte de culcare, ca un ritual personalizat;
Puteți scrie sau înregistra povestea, iar mai târziu copilul o poate reciti sau reasculta;
Copilul poate să deseneze scene din povestea lui.

Colecția mea de sunete

Cum se face

Invitați copilul să se gândească la sunetele care îi plac cel mai mult (poate fi un animal, o jucărie, natura, un zgomot din casă).
– Exemple: „miau” de pisică, „vruuum” de mașină, „șșș” al vântului, „tic-tac” de ceas, ”sunetul pupicului de seară”

Copilul imită aceste sunete cu vocea și spune: „Acestea sunt sunetele mele preferate.”
Înregistrați cu telefonul fiecare sunet și salvați-le într-un fișier audio sau folder special cu numele copilului: „Arhiva mea de sunete”.
Ascultați împreună și discutați:
– „De ce îți place acest sunet?”
– „Cum te face să te simți?”

Variante creative

Jurnalul sonor: adăugați în fiecare săptămână un sunet nou.
Mix muzical: combinați sunetele înregistrate într-o mică „piesă muzicală” a copilului.
Sunetul familiei: fiecare membru imită un sunet preferat, iar apoi le ascultați pe toate la un loc.

Ce învață copilul

Că are preferințe unice, chiar și în lumea sunetelor.
Să își exprime gusturile și emoțiile.
Să asocieze sunetele cu trăiri (ex. liniște, bucurie, energie).

Îmi aleg simbolul meu

Scutul meu personal : Copilul își alege un simbol care îl reprezintă și învață să își exprime unicitatea prin desen și poveste.

Cum se face

Pregătiți o foaie albă și desenați conturul unui scut (ca un blazon).
Invitați copilul să aleagă un simbol care îl reprezintă:
– o floare (dacă îi plac florile sau dacă se simte „fragil, dar colorat”),
– un animal (leu, pisică, iepure – în funcție de trăsături),
– o culoare (preferata lui, care îl face să se simtă bine),
– sau un obiect simplu (minge, stea, soare).
Copilul desenează simbolul ales pe scut și îl colorează cum dorește.
Povestiți împreună: „De ce ai ales acest simbol? Cum ești tu ca leul, ca floarea, ca steaua?”

Variante creative

Împărțiți scutul în 4 părți: fiecare colț reprezintă un simbol (o emoție, o calitate, o preferință, un vis).
Faceți un „perete al scuturilor” pentru toată familia – fiecare membru își desenează scutul personal.
Transformați simbolul într-un mic talisman (un desen plastifiat sau o brățară).

Ce învață copilul

Să se identifice cu calități și preferințe proprii.
Să își exprime unicitatea prin artă și poveste.
Că fiecare persoană are un simbol al ei care o face specială.

Interviul - Cine sunt eu?

Copilul are ocazia să vorbească despre sine, să își exprime preferințele și amintirile și să se simtă văzut și ascultat.

Cum se face

- Jucați rolul de reporter, cu un microfon imaginar ( unul de jucărie, o lingură)
  „Astăzi facem un interviu cu tine, pentru că ești o persoană importantă și vrem să aflăm mai multe despre tine!”
- Puneți întrebări simple, pe rând:
  1. Care este mâncarea ta preferată?
  2. Ce joc îți place cel mai mult?
  3. Care e jucăria ta preferată?
  4. Care e cea mai amuzantă amintire?
  5. Ce îți place să faci când ești fericit?
  6. Ce te face să râzi?
  7. Dacă ai fi un animal, ce ai fi?
  8. Ce îți place cel mai mult la prietenul/prietena ta? Ce nu-ți place deloc?
  9. Ce-ți place cel mai mult la tine? Dar la mama ta/tatăl tău?
- Ascultați cu atenție și încurajați copilul să povestească mai mult : „Îmi spui și de ce îți place asta?”; „Și cum te simți atunci?”
- Notați sau înregistrați răspunsurile. Puteți chiar să faceți un „jurnal de interviuri” care să rămână ca amintire.

Variante creative

Faceți un microfon dintr-un rulou de carton, ca să fie mai distractiv.
Jucați rolurile invers: copilul pune întrebări părintelui („Care e mâncarea ta preferată?”).
Faceți un colaj de răspunsuri – desene, stickere, fotografii care ilustrează ce a spus copilul.

Ce învață copilul

Că opiniile și amintirile lui sunt valoroase.
Să își exprime gândurile și să își exerseze limbajul.
Să înțeleagă mai bine cine este și ce îl definește.

Bagheta magicianului

Copilul învață să își recunoască calitățile personale și să le transforme într-o poveste creativă, prin imaginație și joc de rol.

Cum se face

Țineți în mână o baghetă imaginară (sau construiți una dintr-un bețișor decorat).
Spuneți-i copilului: „Aceasta este bagheta magică. Ea poate transforma orice calitate a ta într-o superputere.” „Dacă ai putea transforma o calitate a ta într-o superputere, care ar fi?”
– Poate spune: „Curajul meu → Supercuraj”, „Zâmbetul meu → Superbucurie”, „Viteza mea → Superalergare”.
Încurajați-l să inventeze o poveste întreagă pornind de la superputerea lui:
– Cum o folosește?
– Pe cine ajută?
– Ce obstacole învinge?
– Cum se simte ca erou/eroină?
Povestiți împreună, alternând: părintele adaugă o parte, copilul completează cu detalii.

Variante creative

Faceți o mantie a superputerii dintr-un prosop sau o pătură.
Copilul își desenează pe o foaie simbolul superputerii (o stea, un animal, o culoare).
Înregistrați povestea și ascultați-o seara, ca pe un basm personalizat.

Ce învață copilul

Să își identifice calitățile (curaj, bunătate, bucurie, energie).
Să le transforme în resurse de încredere.
Să își exerseze imaginația, limbajul și stima de sine.

Cântecul meu

Copilul își exprimă identitatea prin muzică și învață că vocea lui este unică și prețioasă.

Cum se face

Spuneți-i copilului: „Hai să inventăm un cântecel despre tine, pentru că ești special și vocea ta merită auzită!”
Copilul creează o propoziție scurtă cântată pe o melodie simplă (de ex., pe ritmul unui cântec cunoscut sau doar fredonând liber):
– „Eu sunt Ana, îmi place să dansez.”
– „Eu sunt Luca, alerg cât pot de repede.”
Puteți să-l acompaniați: să bateți ritmul din palme, să folosiți o tobă improvizată sau chiar să cântați refrenul alături de copil.
Repetați cântecelul de câteva ori și lăsați copilul să adauge versuri noi: preferințe, emoții, dorințe.

Variante creative

Înregistrați cântecul și redați-l copilului — se va bucura să se audă „la radio”.
Faceți un album de cântece ale familiei: fiecare inventează versuri despre sine.
Lăsați copilul să își însoțească cântecul cu mișcări de dans.

Ce învață copilul

Să își exprime identitatea și preferințele prin artă.
Că vocea lui este valoroasă și unică.
Că poate fi creativ și își poate inventa propria muzică.

Povestea numelui meu

Povestiți-i copilului cum i-ați ales numele: cine l-a propus, ce înseamnă, dacă e legat de o persoană dragă sau de o amintire importantă pentru voi.

Cum să povestiți:

Puteți începe cu un detaliu personal: „Când te-am văzut prima dată, ne-am gândit că acest nume ți se potrivește perfect.”
Dacă numele are o semnificație specială (într-o altă limbă, în natură, într-o poveste), explicați pe înțelesul copilului: „Numele tău înseamnă lumină/curaj/stea.”
Dacă numele e inspirat de cineva drag, povestiți scurt despre acea persoană: „Am ales numele acesta pentru că bunicul era un om vesel și bun.”

De ce e important:
Atunci când află povestea numelui lor, copiii încep să înțeleagă că identitatea lor este unică și prețioasă. Ei se simt văzuți, importanți și conectați cu familia.

Cum sunt diferit/ă de cei din familia mea?

Copilul descoperă că fiecare membru al familiei are gusturi, obiceiuri și trăsături unice, dar și lucruri comune care îi apropie.

Cum se face

Alegeți un moment liniștit (cina este ideală).
Adresați întrebări simple, jucăușe: „Ce culoare au ochii mei? Dar ai tăi?” „Cui îi place ciocolata? Cui nu?” „Cine aleargă cel mai repede?” „Cine se trezește devreme? Cine mai târziu?”
Notați sau desenați răspunsurile pe o foaie mare. Puteți face un tabel cu numele membrilor familiei și preferințele lor.
La final, discutați ce este asemănător și ce este diferit:
– „Tu ai ochi căprui, eu am albaștri.”
– „Mie îmi place să mergem la munte, iar ție, la mare.”
– „Bunica se uită la filme, bunicul preferă știrile.”
– „Uite, toți iubim înghețata, dar fiecare are altă aromă preferată.”

Variante creative

Faceți un colaj de familie: fiecare desenează sau lipește imagini cu ce îi place.
Realizați un „album al diferențelor și asemănărilor” cu desene sau poze, pe care să-l răsfoiți peste ani.

Ce învață copilul

Că diferențele ne fac unici, dar nu ne despart.
Că gusturile și obiceiurile fiecăruia sunt valoroase.
Să observe asemănările care îi apropie de familie și îi dau sentiment de apartenență.

Cum văd lumea?

Copilul descoperă că ochii îl ajută să vadă lumea în moduri diferite și că atunci când vederea este limitată, celelalte simțuri devin mai atente.

Cum se face

Lumea în buline
Decupați o foaie cu găuri mici și mari. Copilul privește prin ele obiecte din casă.
– Întrebare: „Cum se schimbă ceea ce vezi dacă vezi doar printr-un cerc mic?”
Lumea pe dos
Copilul se uită la cameră printre picioare sau cu capul în jos.
– Întrebare: „Cum arată lumea când te uiți invers?”

Ochi de vultur și ochi de melc
Copilul caută obiecte foarte departe („ochi de vultur”), apoi foarte aproape („ochi de melc”).
– Observați: „Ce vezi diferit când privești de departe și de aproape?”
Văd cu ochii închiși
Copilul închide ochii sau își pune o eșarfă/ochelari de dormit.
– Variante:
• Identifică trei obiecte prin pipăit.
• Parcurge un mic traseu prin casă, ghidându-se de alte simțuri.
• Ascultă și recunoaște sunete făcute de părinte (clopoțel, foșnet de hârtie, aplauze).

Variante creative

Faceți o vânătoare de texturi: cu ochii acoperiți, copilul recunoaște moale, tare, aspru, neted.
Fotografiați copilul în timp ce explorează lumea „altfel” și creați un mic album: „Cum văd lumea”.
Povestiți împreună: „Cum ar fi să trăiești o zi întreagă cu ochii închiși?”

Ce învață copilul

Că vederea poate fi limitată sau diferită și asta schimbă experiența lumii.
Să fie curios și atent la detalii.
Că atunci când un simț se odihnește, celelalte devin mai ascuțite.

Cutia preferințelor noastre

Luați două cutii (sau coșuri) și lipiți etichete: „Îmi place” și „Nu îmi place”. Adunați câteva obiecte sau imagini (fructe, animale, jucării, haine, culori). Sub forma unui joc într-o seară sau pe parcursul mai multor zile.
Pe rând, copilul și părintele aleg câte un obiect și îl pun în cutia potrivită.
– Ex.: „Îmi place banana” → în cutia Îmi place.
– „Nu îmi plac șosetele groase” → în cutia Nu îmi place.

Povestiți împreună de ce ați făcut alegerea: „Îmi place pentru că e dulce și moale”, „Nu îmi plac pentru că mă gâdilă”.

Comparați cutiile: ce preferințe sunt comune? ce e diferit?

Resurse pentru părinți

Povestea numelor de alint

Cartea explorează limbajul afectiv, limbajul „alintelor”, numele de dragoste pe care părinții le dau copiilor sau lucrurilor dragi. Ideea este că aceste nume nu sunt doar cuvinte, ci purtătoare de emoție și de relație.

O găsiți aici

I like myself (engleză)

de Karen Beaumont

Carte citită, de un vorbitor nativ, cu imagini. Prin versuri amuzante și ilustrații vii, povestea transmite un mesaj simplu și puternic: e minunat să te placi și să te accepți așa cum ești, cu toate calitățile și micile imperfecțiuni. O lectură veselă, ideală pentru a cultiva stima de sine și încrederea celor mici.

The reflection in me

(engleză)

„The Reflection in Me” este un scurtmetraj de animație emoționant în care un copil se privește în oglindă și descoperă, pas cu pas, cât de frumos și valoros este exact așa cum este. Povestea transmite un mesaj simplu și puternic: fiecare dintre noi este unic, iar adevărata frumusețe vine din acceptarea și iubirea de sine.

Alike

(engleză)

„Alike” este un scurtmetraj de animație spaniol care spune povestea unui tată și a fiului său, într-o lume gri și rigidă, unde conformismul pare să stingă bucuria și creativitatea.

Când băiatul începe să își piardă culoarea interioară, tatăl descoperă că singura cale de a-l sprijini este să îi protejeze unicitatea și să îi încurajeze creativitatea.

Este un film emoționant, care le arată părinților cât de important este să le oferim copiilor libertatea de a fi ei înșiși și să prețuim diferențele care ne fac speciali.

Poveștile Odyssey - Cine sunt eu .pdf

DESCARCĂ POVEȘTILE ODYSSEY

Page updated

Report abuse